FOTO / Imagini nemaivăzute cu Mariana Bitang în tinerețe. Cum arăta renumita antrenoare de gimnastică

Publicat: 07/07/2023, 12:30

Celebra antrenoare de gimnastică artistică Mariana Bitang, în vârstă de 60 de ani, arăta spectaculos în tinerețe.  

Mariana Bitang, în vârstă de 60 de ani, este una dintre cele mai titrate antrenoare de gimnastică, alături de celebrul său partener, Octavian Bellu. A activat ca antrenoare federală a lotului olimpic feminin de gimnastică al României până în 2005, participând cu acesta la mai multe ediţii ale Jocurilor Olimpice, Campionatelor Mondiale, Campionatelor Europene, la care au fost cucerite sute de medalii. Mariana Bitang a contribuit la pregătirea gimnastelor Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Simona Amânar, Claudia Presăcan, Corina Ungureanu, Alexandra Marinescu, Mirela Ţugurlan, Maria Olaru, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Nadia Hăţăgan, Andreea Cacovean, Claudia Rusan ş.a.

În 2020, Mariana Bitang şi Octavian Bellu, care au lucrat împreună la lotul olimpic al Romaniei între 1993-2005 şi 2010-2015, au fost declaraţi de Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy) cei mai de succes antrenori din lume la secţiunea DUO, potrivit Agerpres.

Toată  lumea știe cum arată acum Mariana Bitang, dar puțini știu cum arăta aceasta în tinerețe. Mai multe fotografii cu Mariana Bitang în anii ’70 au fost publicate, pe o rețea de socializare, în urmă cu ceva timp, de Valer Puia, fost coregraf al lotului olimpic feminin de gimnastică.

Imagini nemaivăzute cu Mariana Bitang în tinerețe. ”Se numea, Mariana Stănescu și era o fostă gimnastă de performanță”

În fotografiile respective, Mariana Bitang atrage imediat privirile cu look-ul său. Era o apariție care capta rapid atenția.

”Prin anul 1978, se numea, Mariana Stănescu și era o fostă gimnastă de performanță, antrenată de respectabilii soți Dobre. După ce s-a îmbolnăvit a doua oară de hepatită, a trebuit să renunțe la gimnastică, lucru greu pentru ambițioasa puștoaică. Fostă campioană națională la bârnă, cu mari resurse artistice, a continuat să-și manifeste ambiția, devenind liderul grupului de dans contemporan, al Casei de Cultură din Onești”, a notat Valer Puia în dreptul unora dintre fotografii.

”Poate e greu de recunoscut, poza e făcută în anul 1978, în ținutul Ghimeş-Palanca – într-o vizită – la casa de la țară a Georgetei Gabor (colega de echipă a Nadiei la Olimpiada de la Montreal). Dacă n-ați ghicit, e vorba de Mariana (Stănescu) Bitang, da, da, avea darul de-a se copilări în orice situație, chiar și-n costumul popular din zona respectivă, a menționat Valer Puia în descrierea unei imagini în care Mariana Bitang apare îmbrăcată în costum popular.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...